Măşti Europene la … Masca

MĂŞTI EUROPENE LA…MASCA

Proiectul s-a născut în anul 2005, din sentimentul că nu suntem singuri, din conştiinţa faptului că teatrul pe care îl propunem spaţiului cultural românesc – un teatru non-verbal, axat pe gest şi expresie corporală – se înscrie într-o reţea europeană a instituţiilor sau persoanelor cu acelaşi crez artistic. Ca un exemplu concret al acestei apartenente, Teatrul Masca face parte din reţeaua Lecoq, care… cuprinde toate teatrele europene înfiinţate de elevi ai fostului mare profesor. Ca urmare a sentimentului de apartenenţă la o comunitate europeană, a apărut în mod firesc iniţiativa Festivalului ,,Măşti Europene la…Masca”.

Familiarizarea publicului românesc şi a oamenilor de teatru din ţară cu un stil teatral aparte, foarte puţin practicat în România, acela a teatrului de mişcare,gest, pantomimă, expresie corporală şi clovnerie, a fost mobilul ce a determinat naşterea noului festival.

 

Ediţia I

   10-13 noiembrie

Prima ediţie a Festivalului Măşti Europene la … Masca  l-a adus în faţa publicului românesc pe  unul dintre cei mai remarcabili artisti polonezi ai secolului al XX-lea regizorul Josef Szajna.

În cadrul festivalului au avut loc două reprezentaţii cu spectacolul “Descătuşarea” şi o întâlnire cu oameni de teatru, studenţi ai scolilor de teatru, un vernisaj al expoziţiei de afişe Jozef Szajna.

Jozef Szajna s-a născut în Polonia, iar în 1939, când avea 17 ani, a fost arestat ca urmare a colaborării sale cu mişcarea de rezistenţă.

Profesor la Academia de Arte Frumoase din Varşovia, pictor, dramaturg, teoretician al artei teatrale, grafician, sculptor, regizor şi scenarist, Szajna a demonstrat în cei 55 de ani de activitate artistică faptul că arta independentă poate fi creată pornind de la experienţele marcante ale individului, contemplând şi, totodată, provocând admiraţia condiţiei umane.

Ediţia a II-a 

10-12 noiembrie

Cea de a doua ediţie a Festivalului Măşti Europene la … Masca l-a avut ca invitat pe cel mai renumit clovn în viaţă al Europei, Jango Edwards, reprezentant al unei alte zone de teatralitate, arta clovnului, fondatorul Festivalului Nebunilor de la Amsterdam.

În cadrul festivalului a susţinut un  work-shop despre arta clovnului şi două reprezentaţii  ale spectacolul “Classics Duo“, o înşiruire de scenete în care talentul actorului se manifestă în toate ipostazele sale: mima, dans, magie, acrobaţie, muzică, cascadorii, cabaret, poezie, jonglerie. Audienţa sa a atins cote maxime. Regina Olandei, Cancelarul Germaniei, Catherine Deneuve, Federico Fellini, Francis Ford Coppola, Xavier Hollander şi Rolling Stones s-au numărat printre cei care l-au admirat.

Jango Edwards şi-a dedicat viaţa comediei şi s-a devotat artei clovnului, nu sub forma unei meserii, ci ca un stil de viaţă, religia comică pe care o denumeşte Church of Grin (Biserica Zâmbetului). Prima dată s-a stabilit în Londra şi a început să studieze independent şi să lucreze pe străzi ca scamator. Împreună cu Nola Rae şi-a format prima trupa – “The London Mime Company”.

Ediţia a III-a 

7-8 noiembrie

Cea de a treia ediţie a Festivalului Măşti Europene la … Masca a adus la Bucureşti un artist complex, Nola Rae, una dintre figurile cele mai cunoscute ale teatrului britanic modern, datorită stilului său unic de a combina mima, dansul, mânuirea de marionete şi comedia în spectacolele care se adresează tuturor categoriilor de public.

A fost elevă lui Marcel Marceau, se numără printre iniţiatorii Festivalului Internaţional de Mimă din Londra şi este fondator al London Mime Theatre.

În cadrul festivalului, Nola Rae, a susţinut un work-shop de două zile şi a prezentat spectacolul Napoleon iese, urmărit de iepuri.

 Ediţia a I V -a
4-8 noiembrie

La a patra ediţie a Festivalului Măşti Europene la … Masca  a fost invitată artista Claire Haggen, co-fondatoarea companiei pariziene Theatre du Mouvement.
Continuator al preocuparilor lui Etienne Decroux, Theatre du Mouvement este una dintre cele mai respectacbile companii teatrale europene.
Eleva a lui Etienne Decroux, Claire Haggen împreună cu Yves Marc au reuşit să-şi creeze un stil propriu de interpretare, bazându-se pe teatralitatea mişcării şi a gesturilor, pe mimă şi dans, corpul devenind centrul de lucru actoricesc.
In cadrul festivalului , Claire Haggen, a susţinut un work-shop timp de trei zile şi a avut două reprezentaţii ale spectacolului DRUMUL ( Le chemin se fait en marchant)

calire

Ediţia a V-a
29-31 octombrie

În cadrul  celei de a V-a ediţii a Festivalului ,,Măşti europene la…Masca” am  avut plăcerea de a-l prezenta publicului românesc pe marele artist Milan Sladek, o personalitate complexă, a cărui biografie artistică este definită de nevoia continuă de a depăsi graniţele teatrului clasic, precum şi propriile realizări. Spectacolele sale îmbină momente de pantomima de grup, solo, dans, măşti şi păpuşi, reuşind să uimească publicul de fiecare dată.

Milan Sladek a susţinut un work-shop în 3 sesiuni de pantomimă şi două reprezentaţii ale spectacolului său – MIMES.

Milan Sladek s-a născut în Slovacia , ăn 1938. În anul 1957 a absolvit cursurile Şcolii de Artă Aplicată, specializarea: sculptură ăn lemn. Cu timpul, interesul său pentru teatru devine extrem de pregnant, Sladek fiind membru al trupei studenţeşti  a Universităţii Comenius, ăn cadrul căreia a prezentat primele sale momente de pantomima. În anul 1974 a înfiinţat teatrul Kefka  singurul teatru de pantomimă din Europa Occidentala la acea vreme, care ăn scurt timp a devenit unul dintre cele mai active  centre de exprimare a acestei tendinţe teatrale.

297_0

Ediţia a VI-a
29 septembrie–4 octombrie

Spre deosebire de ediţiile anterioare la care a participat doar câte o personalitate teatrala, în 2010 Festivalul Măşti Europene la … Masca a însemnat întâlnirea cu mai mulţi actori, regizori care au studiat la Şcoala Internaţională de Teatru Jacques Lecoq. În cadrul acestei ediţii s-au ţinut workshop-urile invitaţiilor Carlos Garcia Estevez şi Katrien van Beurden (Olanda), George Mann (Marea Britanie ), Ted Keijser ( Italia), Davide Giovanzana (Olanda), Troels Hagen Findsen( Danemarca). Festivalul fiind dedicat  Şcolii lui Jacques Lecoq, Teatrul Masca a fost onorat de prezenta lui Fay Lecoq, actuala directoare şi soţia marelui actor.

Ediţia a-VII-a
11-13 noiembrie

În cadrul Festivalului Măşti Europene la … Masca  a fost  invitată trupa Derevo din St. Petersburg. Teatrul de gest Derevo, laureat a numeroase premii internaţionale a fost înfiinţat în anul 1988 la St. Petersburg de către Anton Adasinsky, unul dintre cei mai cunoscuţi mimi şi dansatori ai teatrului din Rusia. În 2011, Anton Adasinsky a interpretat rolul lui Mefisto în pelicula “Faust”, câştigătoare a Leului de Aur pentru cel mai bun film al Festivalului de Film de la Veneţia.

 

Ediâia a VIII-a
9 – 11 noiembrie 2012

A opta ediţie a Festivalului Măşti Europene la … Masca i-a adus în faţa publicului românesc pe actorii companiei Theatre de l’Ange Fou.

Theatre de l’Ange Fou explorează în toate producţiile sale posibilităţile infinite de interactie între partitura corporală şi textul vorbit, între muzică şi film.  Compania a creat peste 20 de piese originale şi adaptări pentru 2 sau mai multe personaje : The Little Dictator – partea I şi II, Beyond the Garden, Crusade, Entangled Lives, The Government Inspector, The Orpheus Complex şi ultima lor piesă, The Strange Case of Mister Punch.

Theatre de l’Ange Fou şi Internaţional School of Corporeal Mime a fost creată la Paris în 1984 de către Steven Wasson şi Corinne Soum, ultimii asistenţi ai “părintelui Mimului Modern”, Etienne Decroux şi stabilita ulterior la Londra în 1995. Şcoala este dedicată dezvoltării tehnicii, creşterii repertoriului şi dramaturgiei Mimului Corporal. Compania a făcut numeroase turnee în Europa, Rusia, SUA, Canada, Brazilia, Mexic şi Orientul Mijlociu.

Imagini ale mintii umane, absurdităţile vieţii şi intrebările pe care şi le pun oamenii sunt sursa constantă de inspiraţie atât pentru regizorii trupei, cât şi pentru actori. Folosind Mimul Corporal ca bază a muncii lor creative, construcţiile dramaturgice ale spectacolelor lor iau forma unor călătorii în care personajele străbat locuri şi timpuri, unele reale altele imaginare.

Steven Wasson şi Corinne Soum au acceptat în 1992 provocarea de a “re-prezenta” publicului repertoriul lui Etienne Decroux în propriile lor reconstrucţii teatrale de la “Theatre de l’Ange Fou” , începând cu cea mai mare parte a spectacolelor importante ale acestuia (La Meditation, Les Arbres, L’Usine…). Acesta a fost începutul unui proces de revalorificare a valorilor artei Mimului Corporal, concepţie ce stă şi astăzi la baza Şcolii Internaţionale de Mim Corporal.

images

Ediţia a IX-a

23-24 noiembrie

Invitatul special de anul acesta a fost Teatrul “Satiricus Ion Luca Caragiale” din Chişinău. În cadrul acestei ediţii au suţinut trei reprezentaţii  de excepţie: “Cerere în căsătorie”, după Anton P. Cehov, “Made in Moldova“, după un text de Constantin Cheianu şi “Carmen“, de Prosper Mérimée.

La această ediție, festivalul “Măsti Europene la…Masca” a dăruit publicului bucureștean arta scenică a unuia dintre cele mai apreciate teatre moldovenești.

Teatrul „Satiricus Ion Luca Caragiale” a fost fondat în anul 1990 de către actorul şi regizorul Sandu Grecu, discipol al cunoscutului conducător artistic al Teatrului Satiricon din Moscova, Konstantin Raikin, artist al poporului din Rusia.
E un teatru de factură modernă: profesează un text incitant, în special de satiră şi umor, sintetizat organic cu dansul, cu cântecul, cu o aleasă expresie corporală.

Ediția a X-a în Stagiune Aniversara-Masca 25 ani!

6-9 noiembrie

De data aceasta este Italia: Compania Pantakin da Venezia, condusa de Michele Modesto Casarin și sculptorul și creatorul de măști Stefano Perocco di Meduna .
Programul este bogat, compania italiana va susține două reprezentații cu “Arlecchino–Don Giovanni”, iar Michele va susține conferința “Modernismul/modernitatea commediei dell’arte la Universitatea București, pentru studenții la limba italiană, precum și un workshop pentru tinerii actori la sediul nostru.
Stefano va realiza două sesiuni de workshop având ca temă construcția măștii de commedia dell arte .
Trupa noastră va prezenta publicului spectacolul “Când dragostea poartă pâslari” în cea de a treia zi a Festivalului, un spectacol în regia aceluiași regizor Italian , Michele Modesto Casarin.

Vă veți putea întâlni, profesioniști sau nu, cu un STIL – Commedia dell’ arte, ilustrat atât de italieni, cât și de români, veți înțelege mecanismele colosale ale acestui fenomen teatral absolut unic, veți putea crea măști cu propriile voastre mâini, veți trăi trei zile într-o atmosfera care aduce briza de Mediterană, de secolul XVII, de zidurile Veneziei, de atmosfera splendidă a Carnavalului Italian.

Nu ratați așa ceva căci Masca va aduce în pragul ușii o lume pentru care, ca să o vedeți, ar trebui să plătiți foarte, foarte mult.

Masti Europene la… Masca este un festival unic în felul sau, într-un teatru unic în construcția sa fizică și morală, într-o stagiune unică, pentru ca nu se repetă – 25 de ani nu-i faci de două ori, într-un sfârșit de săptămână unic și el – 6-9 noiembrie 2014. Chiar și anul este UNIC! Dar ce este de duzina la Masca?


Michele Modesto Casarin

Actor, regizor şi scenarist – a debutat în 1991 la Teatrul TAG din Veneţia şi a colaborat de atunci cu cei mai importanţi exponenţi ai commediei dell arte.

În 1995 participă la înfiinţarea Companiei “Pantakin da Venezia” cu care realizează numeroase spectacole, specializându-se în interpretarea rolului Pantalone, dar şi în scrierea scenariilor pentru acest stil teatral.
Din anul 2000 este profesor de commedia dell arte la Şcoala de Teatru din Ancona.

În 2006 este premiat cu “Leul de Aur” pentru regia celui mai bun spectacol al Festivalului Internaţional de Teatru prezentat la Bienala de la Venezia.
In 2014 primeste marele premiu FERSEN pentru regia spectacolului Villan People de Andrea Pennaccchi

Compania a fost infiintata în anul 1995 in Venetia. Este o companie de teatru popular, ce are ca scop menținerea vie a Commediei dell’Arte a mastii si dezvoltarea unui limbaj teatral capabil de a depăși barierele lingvistice și culturale.

Pantakin este unul dintre membri fondatori ai școlii venețiene de Teatru Academia pentru formarea actorului și membru al PPTV (Producatori profesionali teatrali din Regiunea Veneto).

Stefano Perocco de Meduna

Sculptor și creator  de măști, intră în lumea măștilor în 1977 și de atunci începe o cercetare proprie ce are ca rezultat expunerea creațiilor sale și la predarea în principalele școli de Tearu, Universități și Instituții Culturale din întreaga Europă și din lume.
Realizează măști pentru mulți actori și companii de teatru, realizează și construiește scenografii și mașinării teatrale. A colaborat cu teatrul Leo condus de Leo de Berardinis, compania dell’Improvviso condusă de Luca Franceschi, le Theatre de l’Eveil, condus de Guy Pion, le Theatre du Centaure condus de Camille et Manolo, compania Faux Magnifico condusă de Toni Cafiero, compania Veneziainscena condusă de Adriano Iurissevich, compania Pantakin din Venezia, condusa de Michele Modesto Casarin, scoala Kikios condusa de Giovanni Fusetti si Academie des Artes du Spectacle condusa de Carlo Boso.

 

 

Programul Festivalului 

Joi 6 noiembrie

18.00  – Conferinta Michele Modesto Casarin ,,“MODERNISMUL /MODERNITATEA COMMEDIEI DELL’ ARTE aula Facultatii de Limbi si Literaturi Straine, Departamentul de Lingvistica Romanica, Limbi si Literaturi Iberoromanice si Italiana a Universitatii Bucuresti

Vineri 7 noiembrie

10.00-15.00 – Workshop ,,CONSTRUCTIE DE MASCA PENTRU COMMEDIA DELL’ ARTEsusținut de   Stefano Perocco

18.30 – vernisajul expozitiei de masti MASCA DE COMMEDIA DELL ARTE”. Prezinta Stefano Perocco di Meduna si Mihai Malaimare.

19.00  – ARLECCHINO DON GIOVANNI Trupa Pantakin da Venezia

Sambata 8 noiembrie

10.00-14.00 – Workshop,, PERSONAJELE DIN COMMEDIA DELL’ARTE,,  sustinut de Michele Modesto Casarin

19.00  – ARLECCHINO DON GIOVANNI – trupa Pantakin da Venezia

Duminica 9 noiembrie 

10.00-14.00 – Workshop ,,CONSTRUCTIE DE MASCA PENTRU COMMEDIA DELL’ ARTEsusținut de   Stefano Perocco Partea a II-a

19.00CAND DRAGOSTEA POARTA PASLARItrupa Teatrului Masca un spectacol în regia lui Michele Modesto Casarin

Parteneri si colaboratori:

Politica de cookie | Politica de confidentialitate