YVONNE

 

YVONNE

Drumul ei in viață nu a fost niciodată drept. Rămasă din copilarie fără părinți, este crescută de bunica sa.

Pierzându-și casa într-un incendiu nefericit, cele două încep să cutreiere lumea și pe masură ce viața începe să se dezvăluie înaintea ei, copila devine moneda de schimb a bunicii. Ea rămâne, de fapt, tot ceea ce bătrâna are de oferit pentru a trăi viața de acum și viața pe care a trăit-o oarecând, în tinerețea ce nu mai iese la iveală decât prin acordurile unui misterios tango…

Yvonne ajunge să fie scoasă la vânzare și trupul ei este un deliciu ce poate fi gustat pentru câțiva pesos… În mijlocul acestui coșmar, o iubire sinceră este tot ceea ce îi mai face sufletul să miroasă, din când în când, a copil. Destinul acesta – pe care nu și l-a asumat, dar în mijlocul căruia a fost împinsă cu brutalitate – devine o luptă împotriva propriei cărni, a Bisericii, a hidoșeniei celor din jur și ultimei fărâme de speranță în care caută puterea să mai creadă.

Va rămâne Yvonne numai pariul pierdut al bătranei cu soarta, sau va reuși să trăiască propria viață?

Pornind de la un scenariu orginal, regizorul Mihai Mălaimare propune un spectacol aproape alchimic, un creuzet în care momentele de o delicatețe ireală clocotesc la aceeași temperatură cu imagini de o forță aducătoare de neliniști! Un tablou cu penumbrele lui Velazquez, culorile lui Dali și filigranul lui Mucha, YVONNE evocă o lume sud-americană atât de asemănătoare în anumite tușe cu a noastră, o lume tulburătoare în care până și în coșmaruri se dansează tango!

Distribuția

Yvonne – Amalia Popa

Bunica – Alina Crăiță

Senatorul – Sorin Dincluescu

Văduvoiul – Valentin Mihalache

Ulisse – Alexandru Ionescu

Amadis – Eugen Fetescu

Fotograful – Ionuț Gheorghe

Un domn bătrân cu aripi enorme –Cristiana Savu

Călugărița – Cristina Panait

Femeia păianjen – Andreea Bănică

Aistenta femeii păianjen – Maria Panainte

Blacaman – Valentin Mihalache

Asistena lui Blacaman-Laura Dumitrașcu Duică

Porfirio Galan – Cristinel Dadal

Femeile – Laura Dumitrașcu-Duică, Vera Bratfalean, Cristiana Savu, Andreea Bănică, Alina Bondic, Maria Panainte

Prezentatoarea- Maria Panainte

Indienii – Valentin Mihalache, Laura Dumitrșcu-Duică, Cristina Panait, Cristiana Savu, Alexandru Ionescu, Eugen Fetescu, Ionuț Gheorghe, Cristinel Dadal, Andreea Bănică, Vera Bratfalean

 

Realizatori

Scenariul și regia  – Mihai Mălaimare

Scenografia – Anca Albani și Puiu Antemir

Costume – Anca Albani

Coregrafia – Mirela Simniceanu

Muzica – Alexandru Diaconu

Parteneri si colaboratori:

Politica de cookie | Politica de confidentialitate