VIRAL
o perifeerie queer
proiect de artă activă de Bogdan Georgescu
Despre spectacol
mă vrei mai masculin(ă)
Mai puțin feminin(ă)
mai ușor decis(ă)
Mai în forță supus(ă)
și-admiți un spectru vast
și-adânc si larg și-ntortocheat
cât o-ntreagă deșteptată pădure.
Aici se-adăpostesc Surorile Sisters, până să treacă urgia, în inima pădurii.
Și ele dau un banchet mare și tu ești invitat(ă)x.
Dress Code (obligatoriu): gender fluidizare, reconfigurare, queerificare, maximalizare, aliere, sărbătoare. O perifeerie.
„VIRAL este spațiul protejat în care explorăm și nuanțăm performativitatea identității de gen, convenționalitatea acesteia și posibilitățile de fluidizare. Ne jucăm de-a multiplele binarități și contraste. Este un spectacol de teatru queer & allies care observă, chestionează și analizează multiple perspective cu care persoanele de gen non-conforme se confruntă zilnic, în fiecare moment, cu ele însele, cu apropiații, cu lumea, pentru a pur și simplu fi.” (Bogdan Georgescu)
16+
Realizatorii
Scenariul și regia: Bogdan Georgescu
Scenografie și costume: Irina Gâdiuță
Mișcarea scenică: JC Luque
Sound Design: Borusiade
Distribuția
Voicu Aaniței
Yurii A.D.
Mara Bugarin
Mara Căruțașu
David Drugaru
Vladimir Purdel
Dragoș Stoica
Configurat ca un basm urban, spectacolul panoramează identități fluide în conjuncție cu ignoranța și conservatorismul identității de gen normative într-o tentativă de a crea un cadru pentru empatie și înțelegere.(…)Bogdan Georgescu oferă în spectacolul de la Teatrul Masca informații concrete privind identitățile de gen fluide, universul queer și inventariază reacțiile și poziționările cisgen în raport cu ele. Viral este o secțiune în mentalitatea generală retrogradă sau ignorantă, refractară nu doar la interacțiunile cu identități anormative, ci și la informarea asupra lor. Însă ce aduce explicit pe scenă Georgescu este nevoia de a găsi allies — persoane din grupul social dominant care susțin grupurile non-dominante prin implicare activă. Prezentați performativ, acești aliați devin în Viral prototipuri sociale ale unor tipologii cisgen care se confruntă cu persoane nonbinare și se simt vulnerabile când își arată temerile, stinghereala amplificată de lipsa informației, chiar disconfortul în a se integra într-un spațiu incluziv, comun, în care identitățile fluide există alături de cele standardizate. (..) (Oana Stoica, Pădurea din Militari)
„VIRAL” este un spațiu sigur, un simbol în care libertatea de exprimare se manifestă cu adevărat. Piesa aduce în prim-plan o dezbatere despre modul în care mentalitățile s-au dezvoltat de-a lungul istoriei și evidențiază evoluția de care societatea ar trebui să dea dovadă. Din păcate, ignoranța și lipsa de informare rămân, adesea, actorii principali în viața de zi cu zi.(…)
Spectacolul este construit ca o poveste și se încheie cu un banchet care transcende regulile sociale, îmbrățișând libertatea de gen.
„VIRAL” merită văzut nu doar pentru mesajul său artistic, ci și pentru curajul de a provoca discuții necesare într-o societate aflată încă în căutarea empatiei. ( Radu Denisa-Mihaela, „VIRAL” la Teatrul Masca – curajul de a fi tu însuți)