Macbeth.0
de Catinca Drăgănescu
Despre spectacol
Ce mai poate spune un Macbeth azi, într-o lume în care puterea nu se mai cucerește pe câmpul de luptă, ci în rețele de date? Spectacolul propune o relectură radicală a tragediei, în cheia unui thriller algoritmic, în care personajele devin subiecții unui experiment de obediență politică și estetică.
Folosind convenții de teatru alternativ, video layering, cor performativ și suprapuneri lingvistice, această montare construiește o experiență imersivă și critică asupra prezentului nostru hiper-mediatizat. În centrul ei: un lider fragil, testat nu pentru ce poate construi, ci pentru cât poate fi manipulat. Dar ce se testează nu e doar obediența unui personaj. Ci a noastră.
Macbeth devine Woyzeck. Shakespeare – un cod-sursă. Și teatrul – o interfață între memorie și simulare, între liber arbitru și obediență programată. O relectură necesară, într-un moment în care spectacolul lumii riscă să devină singura noastră realitate.
MACBETH.0
12+
Realizatorii
Regie, concept și adaptarea textului: Catinca Drăgănescu
Scenografie: Gabi Albu
Costume: Rodica Neacșea
VR: Ciprian Făcăeru (Augmented Space Agency)
Lighting design: Andrei Ignat
Video design: Dan Ionescu
Univers sonor: Andrei Raicu și Horia Constantinescu
Creație măști și păpuși supradimensionate: Laura Duică
Distribuția
Voicu Aaniței, Măriuca Bosnea, Mara Bugarin, Mara Căruțașu, Alina Crăiță, Sorin Dinculescu, David Drugaru, Laura Duică, Valentin Mihalache, Anamaria Pîslaru, Vladimir Purdel, Dragoș Stoica
Catinca Drăgănescu leagă concret manipularea cibernetică de instalarea autocrațiilor, însă și la ea, IA și armatele de boți și troli sunt doar instrumentele de control al lumii manevrate de factorul uman. Macbeth este un om oarecare, un Vali Ionescu, un Dudard, un Jean. Nu este un Berenger, pentru că el a căzut deja sub fascinația virtualului, căruia Berenger din spectacolul lui Massaci îi rezistă. Macbeth câștigă puterea, dar nu o deține, este doar o interfață a ei. În spatele lui este forța nevăzută care l-a adus în poziție dominantă și îl controlează. Macbeth are doar însemnele puterii — banderolele pe care rulează numele lui, proiecțiile augmentate ale ego-lui (păpușile supradimensionate care îi reprezintă pe el și Lady Macbeth / Măriuca Brosnea după încoronare). Cine controlează puterea? (Oana Stoica, IA ,IA distopia. Trei spectacole despre Inteligența artificială / Puterea din spatele puterii )
„Realitatea nu mai e reală. Ne lăsăm momiţi abulic de imagini care curg fără oprire în mâinile noastre și avem falsa impresie că deținem controlul opţiunilor noastre, ce nu ne mai aparţin demult. Lumea pare un studio imens în care milioane de Trumani își îndeplinesc docili și senini misiunile prestabilite de o voință incertă a unei meta-conștiințe globale.
Spectacolul Macbeth.0 după William Shakespeare, conceput și regizat de Catinca Drăgănescu la Teatrul Masca, își propune să exploreze acest univers virtual contemporan pornind de la tragedia puterii coregrafiate de un destin controlat. La fel cum eroul shakespearian devine marioneta viselor de mărire inoculate de forțe supranaturale, subiectul supus bateriilor de teste hibrid augmentate virtual devine studiu pentru scenariile de manipulare si îndoctrinare actuale. Destinul nu mai e o noţiune abstractă, mistică reprezentată de trei prezențe feminine de rău augur, ci însăși lumea de bytes-i din 0 si 1 în care benevol ne imersăm în căutarea deșartă a sinelu pierdut.” (Alina Epîngeac „Realitatea noastră virtuală cea de toate zilele” în revista Teatrul Azi)
“Macbeth.0” de la Teatrul Masca e interesant prin felul în care reușește să transforme tragedia clasică într-o oglindă contemporană. Toată povestea despre ambiție, vină și delir devine, brusc, o investigație despre algoritmi, manipulare și iluzia alegerii – ca și cum Macbeth însuși ar fi prins într-un sistem mai mare decât el, un protocol care îl rulează ca pe un experiment.(…)
Tot spectacolul funcționează ca un manifest: Masca pare că și-a pus pe scenă propria identitate – curajul, estetica lor particulară, plăcerea pentru corporalitate și forme vizuale puternice. E clar că e un proiect important pentru trupă, fiindcă joacă toți, cu energie de „hai să arătăm ce putem”.(…)
Estetica e densă, straturile video, măștile uriașe și păpușile deformate creează un spațiu în care ai senzația că realitatea se dublează continuu, că există tot timpul un plan paralel care îți scapă. Mie mi-a dat senzația unei lumi augmentate care o ia razna – nu în sens sci-fi superficial, ci în sensul în care fiecare gest e urmărit, înregistrat, interpretat de un mecanism invizibil (Marius Tudose, Macbet.o și destinul algoritmic)
Într-o stagiune ghidată de curaj, nu au cum să te sperie nici superstițiile din jurul piesei, nici prezumția că textul e arhicunoscut. Iar interesul de a-l explora pe Shakespeare prin lentila ochelarilor VR întrece orice frică(…) În matrixul din Militari, adevărul devine tot mai fragil în fața unei tiranii imperceptibile. Macbeth (Voicu Aaniței) nu îl omoară pe Duncan (Sorin Dinculescu) și nu trădează din sete de putere sau nebunie, ci pentru că nu are de ales (…)
Nici o acțiune sau replică nu rămâne neobservată, reflectorul este întotdeauna pe personaje, iar camera SS (aici emisiunea Starea Scoției, o trimitere-ironie la celălalt SS) nu scapă indivizii din vizor, funcționând totodată ca instrument de propagandă. (Ana Leu, Free will: not detected – Macbeth.0)
Cum e posibil? Regizoarea Catinca Draganescu și echipa ei au făcut din “Macbeth.0” nu doar un spectacol de teatru, ci și o simulare de joc video. Protagoniștii nu mai sunt personaje și-atât: sunt avataruri, sunt eroi de aventură electronică, au atribute specifice, parametri, skill-uri, arme, misiuni de îndeplinit.
Și, ca în orice joc, există bug-uri. Doar că aici le poți pune pe seama dramaturgului. Există adversari care “se spawnează”, cum ar zice orice jucător enervat de capacitatea lor de-a se multiplica aiurea. Și orice acțiune a unui personaj devine parte dintr-un script scris de-un specialist în coding. (Dacă e să fim exacți, “codul” spectacolului e scris de Catinca, fiindcă ea a adaptat textul lui Shakespeare la necesitățile acestei versiuni). (Diana Popescu)
Macbeth, transformat de regizoarea Catinca Drăgănescu într-un balansier, pune în mișcare ceasul ideologic al piesei. Personajul principal apare schimbat, străin și derutat. E cufundat (ai zice) în propriile gânduri, dar și lipsit, în totalitate, de liber arbitru; un hibrid, puțin spus, straniu. Protagonistul este rupt din instalațiile obișnuite și implementat într-un RPG (Role-Playing Game) – nu de tip Skyrim sau The Witcher, așa cum ar fi de așteptat – ci unul apropiat de Cyberpunk 2077 (decor de Gabi Albu, costume de Rodica Neacșea, VR de Ciprian Făcăeru (Augmented Space Agency), lighting design de Andrei Ignat, video design de Dan Ionescu). Totodată, el e abandonat la buna dispoziție a unei kismet necruțătoare, lipsite de scrupule, preocupată doar să-și satisfacă pofta de haz. Macbeth (Voicu Aaniței) își respectă rolul, dar nu putem omite povestirea în ramă, ai cărei participanți suntem. Mai întâi, sunt vrăjitoarele care manipulează destinul eroului: prima poveste. Și apoi, noi, cei care urmărim cum el încearcă să ne convingă că nu trăim (deși o facem) același Macbeth, dar într-o versiune mai blândă, în fiecare zi: cadrul. (Roman Radu, Anatomia imposturii – Macbeth.0)
…Catinca Drăgănescu își imaginează un Shakespeare al erei digitale, modelat de tehnologiile rețelelor, de logica jocurilor video și de controlul algoritmic. Macbeth 0. împletește o meta-narațiune despre un sistem software care recalibrează continuu personajele nui joc video axat pe putere cu intriga canonică a piesei Macbeth: uciderea unui rege în timpul unui act de ospitalitate și pierderea ulterioară a puterii obținute prin violență și trădare. Spectacolul este conceput în mod evident pentru a angaja un public tânăr, familiarizat cu mediul digital, ceea ce merita discutat și admirat, dar personal sunt mai puțin preocupată de chestiuni de receptare în acest caz și mai mult de poziția și responsabilitățile criticii de teatru în raport cu asemenea forme hibride… (Cristina Modreanu ,Scena conceptuală: două regizoare experimentează, Scena.ro)
