“Jurnal de România #AiciSeViseazăLaSchimbare” de la Teatrul Masca s-a născut dintr-o nevoie profundă de a documenta și de a da glas unor frământări colective.
De multe ori, teatrul funcționează ca o oglindă a societății, dar în cazul acestui spectacol, am vrut ca el să fie și un megafon.
Într-o lume în care schimbarea este strigată în șoaptă, mi-am dorit ca acest proiect să fie o voce clară și asumată.
România este o țară care visează, dar visul acesta este adesea acoperit de frustrare, de lipsa unui dialog real, de un sentiment constant de neputință.
Acest spectacol este despre acei oameni care nu au renunțat la vis. Ei sunt motorul schimbării.
Dincolo de a fi divertisment sau artă pură, teatrul are o putere politică uriașă. El pune întrebări, provoacă și poate trezi conștiința colectivă.
Cred cu tărie că teatrul, atunci când este făcut cu autenticitate și curaj, poate schimba perspective, poate provoca revoluții interioare.
În “Jurnal de România #AiciSeViseazăLaSchimbare” de la Teatrul Masca vorbim despre visare, curaj și comunitate.
Am lucrat mult cu povești reale și cu mărturiile directe ale actorilor.
În “Jurnal de România #AiciSeViseazăLaSchimbare” de la Teatrul Masca, echipa de actori este mai mult decât o simplă echipă artistică. Prin ei, arta devine un instrument de schimbare.
Vorbesc despre responsabilitatea pe care o avem față de cei din jur.
Această echipă nu se teme să abordeze subiecte tabu și să pună întrebări dificile, iar eu sunt mândră că “Jurnal de România “ este o platformă prin care ei se pot face auziți.
Să creezi artă înseamnă să iei o poziție, să îți asumi o perspectivă, să refuzi indiferența.
Cred că societatea noastră are nevoie disperată de artă care să vorbească direct despre problemele actuale.
Nu îmi doresc ca spectatorii să plece doar impresionați sau emoționați, ci inspirați să acționeze, să se implice în comunitatea lor.
Dacă acest spectacol reușește să pună în mișcare o persoană, să o facă să își pună întrebări sau să ia atitudine, atunci scopul nostru a fost atins.
Îmi doresc ca teatrul sa fie curaj. As vrea ca actorii și publicul să nu se teamă sa abordezesubiecte dificile. Dialogul lor poate influența lumea fiindcă lumea are nevoie mereu de viziuni noi.
Cred că teatrul, ca orice formă de artă, trebuie să aibă un scop – iar scopul meu este să las o lume mai bună în urma mea..