One World Romania în cartiere – la Teatrul Masca

După incursiuni în Cartierul Armenesc, Titan, Pallady, Rahova, Uranus sau în zona Piața Presei Libere, ediția pilot a programului One World Romania în cartiere se încheie pe 5-7 decembrie în Cartierul Militari, la Teatrul Masca, aflat pe Bd. Uverturii, nr. 14.

Cele trei zile de activități pentru toate vârstele vor aduce laolaltă practicile comunitare care au definit proiectul, partenerii alături de care acesta a fost construit, dar și alte inițiative ale One World Romania: Emerging Voices – dedicat noilor voci din documentarul românesc; KineDok – program european care prezintă documentare creative în spații alternative; Sahia Vintage – platformă de recuperare și digitalizare a patrimoniului cinematografic.

Proiectul a pornit de la nevoia de a extinde viața culturală a Bucureștiului dincolo de centrul orașului și a abordat subiecte ca justiția, protecția mediului, locuirea și migrația, educația media sau dialogul intergenerațional. Programul din fiecare cartier a fost adaptat la specificul social local, iar cele șase intervenții ne-au purtat de-a lungul orașului, acasă la parteneri sau, împreună cu ei, în stradă.

Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, însă este necesară înscrierea printr-un formular.

Program complet:

DUMINICĂ, 7 DECEMBRIE

13:00 – Prânz comunitar pregătit de Asociația Copii pentru Viitor

14:00 – Proiecție Sahia Vintage: „Jurnalul Floricăi S.” (r. Eugenia Gutu) și „Pentru strănepoți, încă ceva despre București” (r. Paula și Doru Segall), urmată de un atelier de colaj comunitar

Participanții vor colabora la realizarea unor lucrări care aduc împreună perspective diverse asupra cartierului și orașului. Activitatea devine astfel un exercițiu de co-creație și reflecție asupra identității urbane, un demers de colectare și schimb de povești accesibile, apoi, și altor persoane.

ORGANIZATOR
Asociația One World Romania
FINANȚATORI
Administrația Fondului Cultural Național și Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București. Împreună” 2025
CO-ORGANIZATOR
Teatrul Masca

decembrie 7 @ 13:00
13:00 — 16:00 (3h)

Teatrul Masca (Bd. Uverturii 14) – Sala de cartier

Inscrieri

Did you like this? Share it!