Arhive vii de cartier: cum documentăm comunitatea

Arhive vii de cartier: cum documentăm comunitatea


Atelier pentru adolescenți, inspirat de spectacolul „Ceilalți”,
susținut de Andreea Lăcătuș, din partea One World Romania


Cum privesc adolescenții, astăzi, ideea de comunitate? Cum putem spune povestea unui cartier prin locurile și oamenii săi?


Pe 28 și 29 octombrie, la Teatrul Masca, explorăm cartierul pornind
de la propriile curiozități și experiențe. Folosim fotografia, interviul
și înregistrările audio pentru a documenta locurile importante
pentru noi și poveștile oamenilor care le dau viață.
Construim o hartă colectivă și lucrăm în echipe, în apropierea
teatrului. Adunăm fotografii, conversații și detalii pe care poate le
trecem cu vederea în drumurile obișnuite. Apoi le punem în
legătură cu impresiile și poveștile noastre, pentru a crea o arhivă a
comunității, alcătuită din perspective personale.


Atelierul se desfășoară în două zile:
28 octombrie, 16.00–20.00: ne cunoaștem, discutăm despre
comunitate și identificăm interesele grupului.
29 octombrie, 17.30–20.30: fiecare echipă construiește un
colaj documentar despre spațiul explorat. Transcriem
interviurile, adăugăm impresii și povești personale și
completăm fotografiile cu materiale din arhive proprii sau
disponibile online. Încheiem cu prezentarea colajelor și
feedback.


Pe parcursul atelierului, participanții vor experimenta cum pot transforma fotografiile și conversațiile în scurte materiale documentare și cum pot contribui, prin propria perspectivă, la povestea unui cartier.

Participare gratuită, cu înscriere prin FORMULAR

octombrie 28 @ 16:00
16:00 — 20:00 (4h)

Teatrul Masca (Bd. Uverturii 14) – Sala de cartier

FORMULAR INSCRIERE

Did you like this? Share it!