Toto!. Care e scris de la bun început pentru scenă și căști (cu care e dotat fiecare spectacol). Există replici pentru cele 3 personaje care se văd și replici pentru cele 3 personaje care nu se văd. Și asta înseamnă foarte mult în ecuația generală a spectacolului, în omogenitatea și coerența sa stilistică.
(…) Excelenta coordonare pe linia text – audio – video e dublată, în Toto!, de o foarte faină prestație a celor doi actori, care reușesc, cu mijloace variate și tone de bună energie, să susțină fără reproș un spectacol de o oră și 45 de minute! Evoluția lor include excelente pasaje coregrafice (Filip Stoica) în care o dată în plus se cuvine remarcată impecabila punere împreună a replicilor, gesturilor, mișcărilor, senzațiilor, gândurilor, emoțiilor, care formează și pe care le stârnește povestea. Pentru autorul acestor rânduri, Toto! e unul dintre cele mai complexe și fain așezate în scenă spectacole din cariera lui Bobi Pricop! (Mihai Brezeanu, Un thriller al emoțiilor – Toto!)

Effy și Toto se sincronizează armonios nu doar ca personaje, dar și ca actori. Mara Bugarin, care joacă fetița de 12 ani și David Drugaru (Dragoș Stoica în cealaltă distribuție), care joacă cățelul afectuos, creează un mimesis ludic, râzând și jucându-se cu necazurile lor, dar și împărtășind momente de mâhnire. Conexiunea dintre cei doi ajunge să fie telepatică, atunci când Effy este inconștientă în spital în urma unui accident grav, Toto îi reamintește gradual ce s-a întâmplat, cum a ajuns acolo și unde să îl caute atunci când își revine. Dacă îl va mai găsi.
Splendoarea spectacolului se măsoară în imersivitatea sa, în dimensiunea experiențială creată de muzică (Călin Țopa) și vizual (scenografie Raul Cioabă). Scena, un drum de sus în jos parcurs odată cu creșterea și descreșterea tensiunii, pereți ce se deconstruiesc și reconstruiesc la loc pentru a face loc vulnerabilului, trăirii. Sunetul ploii și al artificiilor (un bun prilej să ne reamintim cât de frică le e animalelor de ele și de petarde) succedate de Linkin Park care răsună atât în căștile lui Effy cât și în ale noastre edifică contrariile trăite de o fată căreia i-a întors întreaga lume spatele, care a ajuns să își chestioneze valoarea individuală și să concludă că nu există nici un strop de iubire pentru ea în lumea asta. De ce un copil ar păși ferm în fața unei mașini în viteză? Finalul reprezintă un moment de maturizare și o primă întâlnire cu moartea, în care îi este alături noul ei prieten, Noah (David Drugaru / Dragoș Stoica) (…) ( Ana Leu, Time won’t heal this damage anymore – Toto!)

TOTO! regizat de Bobi Pricop la Teatrul Masca nu este un simplu spectacol pentru adolescenți despre o fetiță și câinele ei. Cuvintele regizorului îmi confirmă: „În TOTO! m-a interesat mai ales felul în care Tim ne vorbește despre umanitate, vulnerabilitate, empatie și prietenie, dar mai ales despre puterea imaginației. Prin sunete – mici și mari – publicul este încurajat să-și găsească ancore emoționale de rezonanță în propriile experiențe.” (Bobi Pricop) (…)
Toto este doar un câine? Sau prietenul credincios, răbdător, iubitor, de încredere plămădit de singurătatea atrocce în care o fetiță de numai 12 ani sălășluiește? Atât de des cei doi își mărturisesc iubirea, atâtea scene tandre, ludice, caline se petrec între ei, atâtea dovezi de iubire își dau unul celuilalt (…) ( Alina Maer, Toto la Teatrul Masca, Regia Bobi Pricop)

“Toto!”, în regia lui Bobi Pricop…(textul este semnat de Tim Crouch) , care explorează legătura unică și profunda dintre oameni și animalele lor de companie, mai ales în situații dificile de viata. Este un spectacol care merita pus pe lista “de văzut” și mai ales “de simțit”. (Adriana Biolan)