LA LIBER 2.0 cu Corina Șuteu

Dezbaterile pe bune în comunitate La Liber revin în programul Teatrului Masca. Moderatoarea din această stagiune este Corina Șuteu, consultantă culturală, expertă în politici culturale, critic de teatru și manager cultural.

În acest sezon, accentul cade pe dinamici culturale și interacțiunea dintre cultură, educație și mediu, complementar proiectului de design participativ, HELIX pentru Masca, pe care l-am inițiat în această vară. Astfel, La Liber 2.0 include o secțiune de forumuri de dezbatere dedicate: unul, actorilor tineri care au absolvit recent facultatea și care își caută drumul carierei, cu tot mai mare dificultate, iar altul dedicat universităților de artă și adaptării programelor acestora la realitatea de azi a vocațiilor artistice.

Ne vedem la Liber la fiecare final de lună!

A opta întâlnire din această stagiune are loc marți, 20 mai, la ora 19:00, la sediul teatrului din Bd. Uverturii nr. 14. Subiectul dezbaterii din această lună este “De ce subvenționăm cultura?”, și îi are ca invitați pe Julien Chiappone-Lucchesi(consilier pentru cooperare si acțiuni culturale & director al Institutului Francez din România) și Joachim Umlauf (director al Institutului Goethe București).

***

Julien și Joachim își încheie, în acest an, mandatul de directori ai agențiilor culturale de cooperare pe care le reprezintă. Foarte buni cunoscători ai cooperării culturale internaționale și ai diplomației culturale, amândoi împărtășesc o pasiune pentru vitalitatea artistică și intelectuală și pentru talentul creator pe care le-au descoperit în România în cei patru ani de mandat.
Atât în Germania, cât și în Franța, cultura este un domeniu susținut foarte generos de către stat, așa încât, în contextul global actual, această ultimă conversație La liber e dedicată argumentelor pe care doi ambasadori ai culturii europene le aduc în favoarea nevoii de a sprijini serios și durabil cultura.
 
„Este cultura legată de valorile democratice?
Este cultura o investiție sau un consumator?
Este cultura precum biodiversitatea – obligată să își întrețină și protejeze speciile aparent minore, ca să poată asigura existența celor majore?…
Iată doar trei dintre întrebările pe care le voi adresa interlocutorilor mei. Vă invităm să participați și să adăugați și voi, altele.
Teatrul Masca împlinește 25 de ani. Să îl sărbătorim și prin intermediul unei conversații esențiale!” (Corina Șuteu)
 
***
 
Această ediție va avea loc în limba franceză, fără traducere imediată. Vom asigura traducerea pe platformele online, ulterior.
Pentru cei care nu reușesc să ajungă fizic la întâlnire, discuția va fi difuzată live pe contul nostru de Facebook.
 

Participarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile. Rezervarea locului se poate face prin:

  • email la office@masca.ro;
  • completarea formularului de mai jos;
  • direct la casa de bilete a Teatrului Masca.

Rezervarea devine validă după primirea unei confirmări.