GARDIENII SE ÎNTORC

gardienii

Un spectacol de muzică și dans

(Durata spectacolului: 1h)

Gardienii se întorc reprezintă continuarea spectacolului de succes Gardienii Veseli. 

premiera 16 mai 2009

Este păstrată aceeaşi reţeta ale cărei ingrediente sunt muzica, dansul, umorul fin şi de bun gust. Comicul de calitate este generat de însăşi postura corpului fictiv al gardienilor publici care, ,,ca urmare a unei dorinţe intrinsece” se angajează în procesul de promovare a culturii.

Prima parte a spectacolului o constituie un potpuriu de hituri internaţionale, melodii folclorice sau mai recente reprezentative pentru diferite popoare, printre care amintim Kalinka, Nopţi la Moscova, Lili Marlene, Ciobanas cu 300 de oi, Banana Joe, Paloma Blanca. Sunt melodii pe care orice public de oriunde le recunoaşte şi le ascultă cu plăcere, şi pe care actorii le interpretează live, pe muzica rescrisă special de către talentatul compozitor Răzvan Diaconu. Coregrafia dansurilor pentru fiecare din aceste cântece a fost elaborată de Ioana Macarie, care a reuşit să păstreze specificul fiecărei naţionalităţi şi să creeze partituri încântătoare pentru acest spectacol. La implinirea atmosferei specifice fiecarui cântec contribuie şi costumele expresive create de Sanda Mitache, o sarcină deloc uşoară având în vedere că spectacolul se joacă pe o scenă mobilă şi că actorii se schimbă înaintea fiecărei melodii, deci funcţionalitatea este un element cheie.

A doua parte a spectacolului constă în baletul “Coţofana hoaţă” pentru Corpul Gardienilor Publici, un moment de dans elaborat la care actorii Teatrului Masca au lucrat cu maestrul Ioan Tugearu, reuşind să-şi depăşească propriile limite.

Mărturie de regizor

“Eu nu sunt deloc un om de teatru care găsește soluții pentru a fi multumit. Deloc! Văd mai degrabă greșelile, neîmplinirile, micile sau marile erori, asta este felul meu de a consuma actul teatral, fie că este al meu fie că este al altora, dar mai ales în ceea ce privește creațiile mele sunt bolnăvicios de nemulțumit de fiecare dată. Și totuși, de data asta, trebuie să recunosc, îmi chiar face plăcere să o fac, sunt în fața unui spectacol care mă multumește. Teatrul Masca are, în acest moment, o trupă foarte aproape de ceea ce mi-am dorit, actori cu care aș putea încerca orice. Această nouă premieră, GARDIENII SE ÎNTORC, este, în sfârșit, un spectacol de stradă în care efortul este pe măsura creației fiecăruia dintre actori.

Îi felicit din suflet pe tinerii noștri actori cu speranța că se vor bucura cu măsura și că vor înțelege că acest moment trebuie să fie pentru ei o ștachetă care poate fi depășită, care trebuie neapărat depășită.” (Mihai Mălaimare)

Mihai Mălaimare

Anamaria Pîslaru

Sorin Dinculescu

Dora Iftode

Alina Crăiță

Aurel Sandu

Cosmin Crețu

Valentin Mihalache

Laura Dumitrașcu -Duică

Ana Sivu -Daponte

Ana Turoș

Andy Gonczi

Ionuț Ghenu

Bogdan Angelescu

Răzvan Teodorescu

REALIZATORI:

Scenariul și regia: Mihai Mălaimare
Scenografia: Sanda Mitache
Coregrafia: Ioana Macarie și Ioan Tugearu
Muzica: Răzvan Diaconu
Canto: Ozana Barabancea
Instrumente: Jean Olteanu

Parteneri si colaboratori:

Politica de cookie | Politica de confidentialitate