
Mazl Tov… And Justice For All!
Spectacolul este o comedie cu focurile de artificii ale umorului evreiesc şi cântece tradiţionale pline de voioşie. Umorul şi muzica – iată un bagaj minimal pe care oricine îl poate lua cu sine oriunde s-ar duce. Este totodată şi o bună terapie împotriva vicisitudinilor vieţii, pe care evreii le-au exersat îndelung. Cine nu crede, să încerce și el! Şi să-şi amintească de vorbele neîntrecutului umorist Şalom Alehem, care spunea: ”Râsul?! Dar râsul este sănătate curată, prescris de orice medic bun!”. ”Mazl Tov… And Justice For All!” este un spectacol spumos în care râdem şi ne bucurăm împreună, ascultând istorioare mai vechi (ca vinul bun!) şi mai noi, precum şi cântece populare evreieşti.
Durata: 90 minute (fără pauză)
Arn, Mendl: Mihai Ciucă
Dvoire: Roxana Guttman
Ițik: Nicolae Călugărița
Rebe, Haim: Nicolae Botezatu
Hanele: Arabela Neazi
Shmuel: Veaceslav Grosu
Rebețn: Dorina Păunescu
Herșală, Fiul: Darius Daradici
Fiica: Carla Lifșin
Cu participarea TES ORCHESTRA:
Clape, acordeon: Bogdan Lifșin
Vioară: Rodica Gancea
Violoncel: Sergiu Marin
Clarinet: Mihai Pintenaru
Percuție: Radu Gheorghe