Centrul Național al Dansului București


20 august, ora 20:00 (amfiteatrul MASCA) Bilete

***********************************************************************************************************************************

Un spectacol pe care Vava Ștefănescu l-a creat în 1997 și pe care l-a dedicat părinților ei, „Despre tine” este și lucrarea care a lansat-o pe coregrafă pe scena internațională, aceasta fiind invitată la vremea respectivă în numeroase festivaluri internaționale (Aerowaves – Londra 1998, Manoever – Leipzig 1999, etc.)

***********************************************************************************************************************************

Conceptul și coregrafia: Vava Ștefănescu

Cu: Vava Ștefănescu și Diana Solomon

Asistență coregrafie: Carmen Coțofană

Coloana sonoră: Sorin Romanescu

Foto-video: Cătălin Munteanu

Light design: Ionuț Cherana

 

Spectacol difuzat în cadrul proiectului cultural Distanțe și reapropieri.

Producția: Centrul Național al Dansului București (CNDB)

***********************************************************************************************************************************

De-a lungul timpului, spectacolul a căpătat diverse forme. Dacă la premiera din Sala Atelier a Teatrului Național București, din 1997, era însoțit pe scenă de chitară electrică live, ulterior, interpreții au fost multiplicați, s-au schimbat spațiile de joc, ajungându-se până la spectacol experiment în alimentară și chiar la o încercare de spectacol de dans radiofonic.

În reprezentațiile din 2021, de până acum, coregrafa a revizitat lucrarea numind-o ”Despre tine (o versiune)” și a lucrat la repunerea ei în scenă realizând două versiuni ale solo-ului, alături de Diana Solomon, Laura Murariu și Cătălin Munteanu, absolvenți ai Academiei de Dans și Performance CNDB.

 

La fel ca și în versiunea originală, publicul are ocazia să voteze ordinea scenelor înaintea începerii spectacolului, iar cele mai multe voturi desemnează prima scenă din cele patru: Copilul, Strada, Casa și Dragostea. A cincea scenă, Calul, este întotdeauna ultima și este o improvizație pornind de la energia acumulată până în acel moment.

 

Pentru mine era foarte important atunci acest joc al dramaturgiei aleatorii, existând 24 de variante de succesiune a scenelor. Dacă atunci miza întregului spectacol era pusă pe dramaturgie în toate elementele ce îl constituiau, astăzi, forma găsită împreună cu absolvenții din Academia CNDB deplasează miza pe „ceea ce poate corpul să spună”. Am căutat o anume radicalizare atât a procesului de lucru, a exercițiului de cercetare, cât și a esteticii generale a rezultatului – a spectacolului. În lucrarea originală, discursul coregrafic integra pentru fiecare scenă o instalație cu mai multe fotografii realizate de Cosmin Bumbuț și câteva de la tatăl meu. În actuala versiune am încercat ca acest element (al fotografiei) să fie păstrat, însă în aceeași manieră a radicalizării imaginii. Pentru această versiune, Cătălin Munteanu realizează un montaj foto-video și este martorul, aproape jurnalistic, al corpului. Imaginea fotografică instantanee are parcursul ei independent, are vocea ei – ca un spectacol paralel al tridimensionalului.Vava Ștefănescu

Este vorba, deci, de un spectacol cu totul nou, care deschide cele 4 teme – Copilul, Strada, Casa și Dragostea interpretelor și a publicului deopotrivă, și pune (poate) în chestiune identitatea umană.

Foto: Vlad Bâscă

5 septembrie, ora 19:30 (amfiteatrul MASCA) Bilete

***********************************************************************************************************************************

Less might be more, but sometimes less is just nothing este o lucrare semnată de coregraful bulgar Willy Prager și inspirată de formația de disco Zoom, înființată în 1973, în Spania. Artistul a lucrat alături de studenții din Academia de dans și performance CNDB pentru acest proiect aflat la intersecția dintre artă vizuală și cultura dansului disco.

***********************************************************************************************************************************

Concept și direcție artistică: Willy Prager

Coregrafia: Willy Prager în colaborare cu interpreții

Asistent coregraf: Carmen Coțofană

Muzică: Emilian Gatsov-Elbi

Light design: Alexandros Raptis

Cu: Diana Dragu, Georgia Elza Măciuceanu, Cătălin Munteanu, Adrian Popița, Claudiu Silvianu

 

Producția: Centrul Național al Dansului București

Spectacol prezentat în cadrul proiectului Distanțe și reapropieri.

Co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

***********************************************************************************************************************************

Willy Prager:

„Ca artist, mă interesează procesele de transformare în contextul schimbărilor sociale, politice, economice și culturale. Am elaborat o metodă de lucru bazată pe proceduri de traducere și reformulare a unui material de performance preexistent.

Înainte de COVID-19, dezvoltarea artei contemporane urma principiul modernității – un “less is more”. Restricțiile din ultimile luni, mai puțină comunicare, mai puține întâlniri, mai puțin dans, mai puțină participare, mai puține proteste, mai puțină socializare, mai puține interacțiune, mai puține interpretări, mai puține critici, mai puține demonstrații, mai puțini participanți, mai puțin … fac ca acest spectacol să chestioneze această teză și explorează dacă mai puțin încă este mai mult sau dacă nu este nimic.”

Foto: Vlad Bâscă & Sorin Nainer

Parteneri si colaboratori:

Politica de cookie | Politica de confidentialitate

Un proiect dezvoltat de Superior Media