Actorul
premiera 23 noiembrie 2007
“ACTORUL meu se întoarce pentru că îmi era dor de scenă, așa cum o știam eu, așa cum am învățat eu să o iubesc.”
“Eu… după ce s-a tot scris că-i interpretez pe alții, m-am decis să mă interpretez pe mine însumi. În seara asta voi juca rolul Actorului, așadar… eu fiind textul, vă rog să mă citiți”!
ACTORUL meu se întoarce după 20 de ani! E mai bătrân, mai chel, mai gras. Mai înțelept? Nici vorbă!
Am atât de multe lucruri de făcut că, din acest punct de vedere, al înțelepciunii adică, nu am avut timp să evoluez.
Ma uit însă în jur și descopăr cu stupoare că nici lumea nu a evoluat în vreun fel, că lucrurile sunt tot așa, ca atunci în ’86, cand l-am jucat pentru prima oară. I-am cerut degeaba lui Dinescu să modifice textul, el este la fel de autentic, de viu și de adevărat ca atunci. Vorbeam atunci de mizeria vieții unui actor? Cu nimic nu s-au ameliorat lucrurile, doar că netalentații și rândașii teatrelor au mai mult tupeu, mai multă neobrăzare și se consideră, culmea, apărătorii marelui talent românesc, când ei sunt, eventual, pietonii anonimi și inutili ai acestei autostrăzi.
Nerecomandat copiilor sub 18 ani!!
Distribuția:
Actorul – Mihai Mălaimare
Pianistul – Mircea Tiberian
Realizatori:
Regia: Anca Dana Florea
Text: Mircea Dinescu
Scenografia: Sanda Mitache
“Actorul” se întoarce după 20 de ani
Spectacolul de acum, în care textul lui Mircea Dinescu își păstrează spre surprinderea tuturor actualitatea, aduce însă ceva nou. În locul unei simple benzi de magnetofon, muzica este cântată live de artistul Mircea Tiberian. Acesta vine dintr-un domeniu muzical aparte: jazz-ul, apropiat în esență de teatrul pe care îl propune Maălaimare prin libertatea deplina a construcției discursului muzical. Tiberian are propria sa poveste de spus publicului și o face într-un mod remarcabil. El a ințeles “istoria Actorului, nebunia sa frumoasă” și, dând dovadă de un talent indiscutabil, cu atât mai mare cu cât însoțește un om de o elegantă delicatețe, a devenit Pianistul într-un spectacol ce reunește destinele, într-un fel asemănătoare, a doi mari creatori contemporani. Hohotul de râs al celor doi se topește firesc în durerile lor, în speranțele lor, în viața lor pe scenă.
În urmă cu douăzeci de ani, Mihai Mălaimare, atunci actor al Teatrului Național din București, aducea în fața publicului un spectacol unic: un one-man show provocator care în scurt timp s-a dovedit a fi un mare succes. Spectacolul avea doua părți: prima era scrisă pe un text de Mircea Dinescu și umplea de hohote de râs Sala Amfiteatru; a doua parte se constituia într-o profesiune de credință a unui tânăr actor care credea cu tărie într-un altfel de teatru: teatrul de imagine, teatrul direct, în care textul este chiar Actorul.(ZIUA – Cristina Spiridon)